Proiect Rural Net - întreprinderi sociale sustenabile în mediul rural
Societatea Națională de Cruce Roșie din România implementează, începând cu luna octombrie a acestui an, proiectul „Rural Net- Integrarea pe piața muncii a persoanelor din grupurile vulnerabile din mediul rural prin întreprinderi sociale din regiunile Vest, Centru si Nord-Vest".

Obiectivul general al acestui proiect este dezvoltarea economiei sociale și a antreprenoriatului social prin finanțarea acțiunilor care vin în sprijinul înființării a 34 de entități de economie socială în zonele rurale. Finanțarea este asigurată prin Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Persoanele interesate au ocazia să participe la un curs gratuit de competențe antreprenoriale, după care pot depune un plan de afaceri pentru obținerea unei finanțări nerambursabile de până la 306.600,00 lei.

Grupul țintă al acestui demers este reprezentat de:

  • Persoane din mediul rural care doresc să înființeze structuri de economie socială în mediul rural și au domiciliul în următoarele județe: Sălaj, Satu Mare, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Bihor, Sibiu, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Alba, Timiș, Hunedoara, Caraș-Severin, Arad.  
  • Persoane vulnerabile din mediul rural, inclusiv persoanele dezavantajate/defavorizate pe piața muncii, șomeri, persoane inactive.  

Cursurile vor avea loc în format online și vor începe din luna noiembrie. Locurile sunt limitate, de aceea persoanele interesate sunt rugate să se înscrie cât mai repede, accesând formularul de mai sus, urmând ca echipa noastră să îi contacteze direct pentru pașii următori.

Link pentru formularul de înscriere: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSejPbVJMyym6onySlGi7n4bl1xwe58FlzB0J2EOCiXP592D5w/viewform?pli=1&pli=1

 

Documente
Politica de Cookie