Bucuria revederii și multă distracție de Ziua Copilului la DGASPC Satu Mare
După cum am mai arătat și cu alte ocazii, conducerea și angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Satu Mare, de Ziua Copilului caută să ofere micilor beneficiari din centrele rezidențiale și casele de tip familial momente de care să-și aducă aminte cu drag și peste ani de zile.

         De o astfel de zi, de neuitat, au avut parte copiii din sistemul de protecție și marți, 31 mai, când au sărbătorit, cu toții împreună Ziua Copilului, la un picnic, pe malul Lacului Pntea, la Livada. Mare a fost veselia dimineața, când autobuzele au intrat, rând pe rând în parcare, iar bucuria revederii cu colegii pe care i-au cunoscut la alte evenimente, sau cu cei care chiar au trăit cândva în aceeași casă, a dat tonul distracției.

Ținând cont de experiențele din anii trecuți, organizatorii au făcut mici modificări în programul tradițional. Având în vedere că atât la Satu Mare, cât și în restul localităților din județ, de 1 Iunie se organizează diverse evenimente la care ar participa cu drag și copiii din instituțiile DGASPC, iar dacă tocmai atunci are loc și programul comun, ei ratează aceste ocazii. De aceea evenimentul la nivel de direcție a avt loc cu o zi mai devreme. Tot din experiența lor de mulți ani, specialiștii au constatat că la aceste sărbători comune de cel mai mare succes se bucură jocurile și sportul. Astfel, de data acesta, de ziua lor toți copiii au avut posibilitatea să participe la activități care le-a făcut cea mai mare plăcere. „Dirijorul” bunei dispoziții a fost Ionuț Stancovici, împreună cu 10 sprtivi și voluntari ai Asociației Caiac SMile, care i-au invitat la sport și la joacă pe cei sărbătoriți. La început, copiii păreau cam dezinteresați de mesele îmbelșugate pregătite de educatorii lor, dar după câte un pic de vâslit, alergat, o partidă de volei, câțiva pași de dans (până la transpirație), sau niște sărituri pe trambulină, foamea i-a îndemnat la masă. Însă și așa, dilema era cam mare: mâncare sau joacă. Unii au găsit calea de mijloc: și-au făcut repede un sandwich din ce au avut mai la îndemână și au fugit repede, să nu rateze niciun moment de joacă.

Însă, spre miezul zilei a sosit și momentul mult așteptat al sărbătorii, de la care nu ar fi vrut să lipsească niciunul dintre cei circa 170 de copii și tineri prezenți la eveniment: minunatul tort, și melodiile de „La mulți ani”, pe care le-au cântat cu toții împreună. Reprezentanții conducerii direcției i-au felicitat pe organizatori și le-au mulțumit tuturor pentru realizarea acestui moment cu totul special, iar sărbătoriților le-au urat tot ce e mai frumos și mai bine, multă sănătate, bucurii, o copilărie fericită, să crească mari și isteți, să se realizeze în viață, precum și un călduros „La mulți ani!” de ziua lor.

Miercuri distracția a continat în cerc mai restrâns, la fiecare centru sau casă de tip familial, separat. Unii au plecat la diverse activități dedicate copiilor, organizate în localitățile în care locuiesc, iar alții s-au jucat, ori s-au delectat la diverse momente speciale de ziua lor.

 
Politica de Cookie