„Fiecare destin e important, fiecare voce trebuie auzită, iar când vorbim de fete, vorbim de viitoarele femei, cele care prin puterea lor pot face schimbările de care avem nevoie pentru a trăi într-o lume mai bună”, a afirmat doamna Luminița Popescu, secretar de stat al Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES), în cadrul Conferinței naționale de promovare a serviciilor specializate pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, create prin Proiectul Predefinit „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”.
Conferința națională se înscrie în sfera evenimentelor desfășurate în cadrul proiectului predefinit „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România”, finanțat prin Mecanismul Financiar Norvegian 2014-2021, Programul „Justiție”, în perioada 10-11 octombrie, la Deva. Proiectul este implementat de ANES și reprezintă o acțiune strategică, menită să asigure punerea în aplicare a prevederilor Convenției de la Istanbul în România și să asigure creșterea capacității instituționale la nivel național, în ceea ce privește dezvoltarea serviciilor pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor.
Evenimentul a fost onorat de prezența doamnei Natalia Intotero, ministra Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Excelența Sa, doamna Déborah Leticia Ojeda VALEDÓN, ambasador al Republicii Cuba în România, doamna Mercy Igyor- Uzer, consilier cultural al Ambasadei Nigeriei în România, doamna Anna Riatti, reprezentanta UNICEF în România, doamna Victoria Stoiciu, consilier de stat în cadrul Cabinetului Prim-Ministrului. Prezența acestor lideri și susținători ai cauzei a adus un plus de importanță și relevanță evenimentului.
Data de 11 octombrie, declarată Ziua Internațională a Fetelor, a acordat acestei conferințe un deosebit prestigiu, iar doamna Natalia Intotero a susținut că „Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse implementează prin ANES, cu sprijinul partenerilor locali și colaborarea cu instituțiile cu atribuții în domeniu, proiectul Predefinit „Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” , proiect ce aduce în prim-plan subiecte constant prezente pe agenda ministerului, reducerea violenței în familie și a violenței împotriva femeilor și a fetelor. Ministerul pe care îl conduc susține prin toate politicile, proiectele și programele sale eliminarea tuturor formelor de abuz și violență împotriva fetelor și femeilor, accesul la educație de calitate, inclusiv la educație pentru sănătate, și susține fetele să își atingă potențialul maxim și să devină lideri ale comunităților lor”.
De la evaluări ale cadrului instituțional, la îmbunătățirea metodelor de intervenție prin sesiuni de instruire multidisciplinare, la campanii de informare și conștientizare pentru schimbarea atitudinii asupra violenței de gen, egalității de șanse și a problematicii femeilor rome și până la înființarea a 10 centre de intervenție pentru victimele violenței sexuale și a 8 centre dedicare consilierii agresorilor, proiectul lasă o amprentă esențială și absolut necesară în societatea noastră, cu un număr de peste 17.000 de beneficiari.
Conferința a fost un moment cheie pentru reafirmarea angajamentului Guvernului României de a asigura un viitor mai sigur și mai echitabil pentru fetele și femeile din România. A fost o oportunitate de a consolida parteneriatul cu reprezentanții instituțiilor din teritoriu, ai ONG-urilor, ai mediului academic și ai mass-mediei, de a împărtăși cunoștințe și de a trasa noi direcții pentru această cauză esențială.
Mulțumim Agenției Nationale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați-ANES pentru oportunitatea de a participa la Conferința din cadrul proiectului Sprijin pentru Implementarea Convenției de la Istanbul în Romania și pentru susținerea constantă acordată furnizorilor de servicii sociale în sprijinul victimelor violenței domestice în România în general și în Satu Mare în special! Împreună am reușit să dezvoltăm în NV țării modele de bună practică și să deschidem servicii inovatoare și de un real folos în această luptă grea împotriva abuzatorilor!