Servicii moderne de recuperare pentru persoanele cu dizabilități

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare împreună cu, Consiliul Județean Satu Mare a organizat în data de 12 martie 2024, de la ora 10.00, inaugurarea serviciului social Centrul de servicii de recuperare neuromotorii (de tip ambulatoriu) ”Sfântul Spiridon”, Satu Mare.

Centrul este pregătit să își întâmpine pacienții într-un spațiu modern și prietenos, cu cele mai bune servicii de recuperare neuromotorii pentru persoanele adulte cu dizabilități.

Imobilul a fost modernizat și dotat integral cu aparatură profesională modernă și mobilier adaptat persoanelor cu dizabilități, în cadrul proiectului “Modernizarea si dotarea Centrului de servicii de recuperare neuromotorii (de tip ambulatoriu) ”Sfântul Spiridon”, proiect în perioadă de implementare în cadrul  Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 13 – Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Investiția I.2 – Reabilitarea, renovarea și dezvoltarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilități, ținta 395 – Servicii comunitare modernizate pentru persoanele cu dizabilități, Apel necompetitiv, runda 1, Contract de finantare nr. 1242/24.04.2023.

Centrul oferă servicii personalizate, adaptate nevoilor fiecărui pacient, precum tratamente de fizioterapie, kinetoterapie, masaj medical, terapia limbajului și terapie ocupațională. Toate aceste noi facilități vor crește şansele de recuperare şi de integrare în comunitate a persoanelor cu dizabilități.

Pot beneficia de aceste servicii gratuite persoanele adulte care deţin certificat de încadrare în grad de handicap, atât cele aflate în grija familiilor, cât și cele din centrele rezidențiale din cadrul DGASPC Satu Mare.

Evenimentul și momentul a marcat o nouă etapă prin care Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare împreună cu Consiliul Județean Satu Mare, oferă servicii de calitate la standarde înalte în cadrul Centrului de servicii de recuperare neuromotorii (de tip ambulatoriu) ”Sfântul Spiridon” urmărind recuperarea medicală, reluarea activităților cotidiene, redobândirea autonomiei și reintegrarea psiho-socială. Tratamentul este sub forma unor sesiuni de terapie gratuite.

Scopul centrului este de a crește calitatea vieții persoanelor cu dizabilități, urmărindu-se ameliorarea stării de sănătate fizică şi psihică asociată dizabilităţilor, prin asistenţa profesioniștilor şi prin recuperare, şedinţe de consiliere. Serviciile oferite de centru sunt destinate persoanelor adulte cu dizabilități din familii sau centre rezidenţiale, asigurând în acest fel participarea activă şi accesul nemijlocit al acestei categorii de beneficiari, prevenind astfel izolarea şi separarea de comunitate.

Ministerul Muncii și Solidarităţii Sociale, este coordonatorul investiției pentru Planul Național de Redresare și Reziliență, denumit în continuare PNRR, Componenta 13 – Reforme sociale și este  Autoritate finanţatoare a acestui program.

 

Văscan Ana-Adriana - Manager proiect

Katocz Zsuzsanna Marilena - Expert implementare

 
Politica de Cookie